Autostrada A10 Sebeș – Turda o ia din nou la vale

Solul argilos şi infiltrațiile de apă din zona autostrăzii A10 Sebeș-Turda le dau bătăi de cap constructorilor. În următoarea perioadă se circulă restricționat pe lotul al doilea care a fost inaugurat în decembrie anul trecut, după o întârziere de 5 ani, din cauza unei alunecări de teren.

Grecii de la Aktor au reînceput lucrările în zona alunecării de teren de la Oiejdea, stopate din cauza vremii, dar și pentru că s-a făcut o completare la expertiza tehnică prin care sunt avute în vedere soluții noi pentru stabilizarea dealului.

Potrivit surselor Ziarul Unirea, conform expertizei suplimentare vor trebui forați 68 de piloți în plus. Practic, va fi adăugat un ecran suplimentar de piloți forați de un metru diametru și 20 de metri lungime. Potrivit sursei citate, antreprenorul lucra și cu o foreză care e folosită mai mult pentru probe prin care se monta un înclinometru care să monitorizeze deplasările.

Lucrările pentru stabilizarea alunecări de teren de la Oiejdea, ar trebui să fie finalizate până la finalul lunii iunie, când se va putea circula în această zonă pe ambele sensuri de mers. (conf. Jurnalist.ro)