Bugetul României. ‘Aritmetica nu poate fi contrazisă’

‘Aritmetica nu poate fi contrazisă’, afirmă premierul Florin Cîțu într-o declarație despre bugetul României pe acest an. Potrivit liberalului, bugetul este un punct de plecare corect și explică împărțirea acestuia în funcție de cinci piloni importanți. Aceștia sunt: campania de vaccinare împotriva COVID-19, măsurile de redresare economică, sănătatea, educația și investițiile.

Cîțu spune că va sprijini campania de vaccinare anti-Covid, dorind ca până în luna septembrie cel puțin 10,4 milioane de români să fi fost deja imunizați.

„Doar așa putem depăși cu bine pandemia. În bugetul 2021 alocăm 1,4 miliarde de lei pentru Programul național de achiziție a vaccinului împotriva COVID-19 și pentru funcționarea centrelor de vaccinare.” a spus premierul într-un mesaj postat pe Facebook.

Prim-ministrul a mai explicat faptul că va extinde măsurile de redresare economică.

„Vom continua și extindem măsurile de redresare economică. În 2020 Guvernul a aprobat o serie de programe guvernamentale de sprijin pentru susținerea activității IMM-urilor și a companiilor mari și întreprinderilor mici și mijlocii cu cifra de afaceri peste 20 milioane lei prin intermediul garanțiilor de stat. În anul 2020 s-au acordat garanții în valoare de 12,48 mld lei (1,20% din PIB), iar pentru anul 2021 se estimează garanții în valoare de 28,10 mld lei (2,52% din PIB). Acestea sunt complementare măsurilor active de sprijin finanțate prin bugetul de stat, în scopul salvării locurilor de muncă. Pentru aceste măsuri active am prevăzut în bugetul din acest an 14,38 miliarde de lei.” a completat Florin Cîțu.

Acesta a mai precizat faptul că Ministerului Sănătății i s-au alocat sume mai mari față de anul trecut. Învățământul va avea, de asemenea, o finanțare mai consistentă decât anul trecut, spune prim-ministrul țării.

“Aritmetica nu poate fi contrazisă.” a explicat Florin Cîțu. (conf. jurnalist.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *