Câți bani a primit România de la UE pentru refugiații ucraineni
Comisia Europeană a anunțat joi că a plătit statelor membre peste 3,5 miliarde de euro sub formă de plăți în avans, pentru a le ajusta să gestioneze sosirea refugiaților ucraineni pe teritoriul lor.
Cele mai multe fonduri, 562 de milioane de euro, au fost plătite Poloniei, deoarece această țară a primit cei mai mulți refugiați ucraineni. Urmează Italia cu 452 milioane de euro şi România cu 450 de milioane de euro.
„Deja în țara noastră au trecut granița peste 860.000 de cetățeni ucraineni. Peste 80.000 au decis să rămână în România și am prezentat celor doi oficiali ucraineni faptul că România are deja 45 de școli în limba ucraineană, are șapte licee în care de asemenea se predă în limba ucraineană.
De asemenea, am precizat că la nivelul Ministerului Educației au fost luate măsuri astfel încât copiii ucraineni să poată să beneficieze de această facilitate a derulării orelor online, fiind asigurate tablete pentru ca ei să poată să beneficieze mai ușor de această modalitate de continuare a cursurilor”, a declarat premierul Nicolae Ciucă după vizita la Kiev. (conf. Jurnalist.ro)