Ce-ar putea să știe ăștia …
Ce-ar putea să știe ăștia mai prostuți – neșcoliți, necitiți și needucați, din păcate și atât de tineri -, în afara de stomacul lor și bairamurile cu „pretenii”, pe manele date la maxim în cluburi, la terase și varii ascunzișuri?
Normal ca aurolacii și șoșocii să dea foc la mască în mijlocul străzii – atâta-i duce bibilica lor înapoiată -, normal să înjure medicii și să strige „jos pandemia!” – de parcă pandemia, e un fel de ins, care îi va și asculta de-ndată -, pentru că li se fâlfâie de bolnavi și morți (inclusiv de părinții lor, care, iată au dat rateuri cu educația lor).
Un singur motiv stă la baza nebuniilor lor: brutele ard de nerăbdare după acele vremi, când își petreceau noapte de noapte cu gașca la terase, pe mult îndrăgitele de ei manele, normal, pe banii părinților lor.
Aș avea o singură curiozitate: a mărșăluit măcar un singur om inteligent (intelectual de vază), cu brutele astea analfabete pe stradă?
Vreau un singur nume!
Adesea mă întreb, cum dreacu de nu îi duce capul pe multi romani – atât de prost stau ei cu neuronii(?) -, ca să înțeleagă, ceea ce și o furnică înțelege, că aceste măsuri, altminteri neplăcute si poate ceva mai dificil de respectat – hai să le zicem sacrificii -, au un singur scop: SALVAREA DE VIEȚI.
Ar fi o explicație: sunt extrem de egoiști (ultra-egocentriști), sunt răi (chiar diabolici), apoi sunt robi rapace ai poftelor și vieții trăite la maxim; absolut total deconectați de la etica comportamentală ce vizează interesele de ordin colectiv.
E așa de evident că neisprăviții ăștia analfabeți urăsc oamenii, nu îi interesează marile probleme ale lor; se iubesc doar pe ei – stomacele lor și distracțiile nebunești cu „pretenii”.
Personal nici nu ar trebui să mă cam mire, căci, atunci când ăstora – ceva mai tineri fiind – le puneam bețișoare pe banca, tot degeaba, adunarea și scăderea reprezenta limba chineza pentrut ei. Serios vă spun!
Și atunci, cum dreacu le-ar putea „funcțienește” mintea lor acum, când zice-se că ei au devenit adulți?
ETE, IAR AM SPUS UN ADEVAR – adevărat, unul care doare -, cu toate scuzele și plecăciunea de rigoare !
Apropooo: ce ne spune credința noastră – aceea cu care mereu noi ne mândrim, de ne batem cu pumnul în piept de grozavi ce-am fi -, să salvăm, să ajutăm și să protejăm vieți, sau să mătrășim și să facem rău la cât mai multe dintre ele?
Să răspundă fiștecare pentru el! (Jeny Anca Popa)