Clopot nou

La biserică nouă a sosit și clopotul nou.

Povestea începe cu multe secole în urmă. În Vechiul Testament avem relatări despre suntete de trâmbițe în interacțiunea omului cu Dumnezeu. Și laudele Domnului erau însoțite de sunete ale unor instrumente muzicale. Clopotul ca obiect liturgic a devenit foarte diversificat ca dimensiuni și ca întrebuințare. El cheamă creștinii la rugăciune, jelește pe cei adormiți și alungă furtunile de vară. În vechime clopotele erau trase într-un mod diferit când se anunța un pericol, atac al dușmanilor sau incendiu, tot cu rol de adunare și intervenție.

Acum pentru alerte avem telefoanele mobile și numărul 112. Sunetul clopotului poate fi imitat de un CD și niște boxe. Chiar dacă clopotul nu mai este azi la fel de apreciat ca în vechime, obiectul real e mai prețios decât surogatele. La fel cum a dialoga direct cu cineva nu e același lucru cu a asculta înregistrarea vocii interlocutorului. Clopotul este obiect de cult. Nu doar sunetul ci mai ales semnificația obiectului ne preocupă. Când bat clopotele nu este o formalitate și un zgomot. Este act liturgic complex.

În România se turnau clopote la Arad. Când fabrica a fost naționalizată, cel care deținea rețeta aliajului pentru clopote, moștenită de multe generații în familie, a afirmat: voi duce rețeta cu mine în mormânt. Comuniștii de atunci, atei fiind, i-au zis: du-o; nu ne interesează clopotete. Astfel clopotele autentice și sigure din punct de vedere muzical, se produc în Rusia și Austria. Prin urmare clopotul nostru a fost turnat în Rusia, cu sunet perfect și aspectul unei bijuterii, cu imaginea Sfinților Apostoli Petru și Pavel – hramul bisericii, incripții și ornamente.

Clopotul nou și cu cel vechi – cumpărat folosit – urmează să bată cu automatizare, fără să depindă de o persoană calificată și permanent disponibilă. Toate acestea se datorează finațării acordate de Secretariatul de Stat pentru Culte.