CNAIR a desemnat câștigătorul pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă

Luni, 25 ianuarie 2021, CNAIR a desemnat câștigătorul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect Realizarea Lucrărilor de Reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600.

Ofertantul desemnat câștigător este SC MARISTAR COM SRL, cu preţul de 66,847,689.39 Lei fără TVA.

Contractul de execuție se va putea semna după expirarea termenului legal de 10 zile în care se pot depune contestații.

Durata contractului va fi de 24 luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor va fi 60 de luni.

În cadrul contractului de reabilitare  a părții rutiere vor fi realizate o serie de lucrări după cum urmează: înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare, înlocuire sistem rutier,  înlocuirea parapetului pietonal și direcțional, înlocuirea rosturilor de dilatație, lucrări de reparații cu betoane speciale  la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile, lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât și pe viaductele de acces, etc.

Podul peste Dunăre de la Cernavodă este un pod combinat de cale ferată și șosea, care traversează fluviul Dunărea și împreună cu podul similar de la Fetești, conectează orașul București de Portul Constanta, de asemenea unind Drobogea de Muntenia prin Autostrada A2.

Reamintim că pe lângă această procedură de achiziție, CNAIR a demarat și procedura de achiziție publică ce are ca obiect Realizarea lucrărilor de Reabilitare a Podului peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680, cu o valoare estimata de 96.791.664,03 lei. Pentru această procedură comisia de evaluare analizează ofertele depuse.

(conf. cnadnr.ro)