Dacă Târnava mi-ar cere…

Dacă vreau să fiu, ce sunt,
de e liber pe pamânt,
dacă soarele în loc…ar sta,
eu…din Blaj,n-aş mai pleca!

Dacă verdele e târâit pe drum,
si Târnava-n ceaţa-acum,
eu voi fi învingător,
sfidând dorul meu, cu dor…

La portiţa mea ce-a dragă,
unde şansa m-a oprit,
de la pod, la o viroagă…
sufletu mi-e hodinit!

Bat la poartă, cu blândeţe…
bat cu pofta, chiar zâmbind,
mă aşteaptă cu tandreţe,
mama mea, înca trăind.

Latră Coco, şi mă ceartă,
ştie-l Bunul Dumnezeu,
cum de mă mai ţine minte,
cum de ştie că sunt eu!

Am lipsit atâţia ani…
găuri penetrate-n minte,
c-am plecat să fac doar bani,
într-o ţară mai fierbinte!

Dar mă rog la Dumnezeu,
versul meu, în ceas de seară
să mă ierte de-am greşit,
zi de zi, şi-acuma… iară!

Peste bolta-ntunecata,
îmi apare-n faţă, luna…
Tarnava sclipeşte-n matcă,
astăzi pentru totdeauna…

Prin verdeaţa-ntunecată,
şi prin iarba cu tumult…
mama…n-a mai stat pe-acasa,
…a plecat de mult, de mult!

Azi mă plimb pe căi răzleţe…
şi prin parcuri , nopţi întregi,
luna o găsesc pe boltă,
…mamă dragă, mă-nţelegi?