Duminica cananeencei
Ev. Matei 15, 21-28
În vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie canaaneancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol. Iisus însă nu i-a răspuns niciun cuvânt; și, apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.
MEDITAȚIE
(Mt. 15, 22) Şi iată o femeie canaaneancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon.
Marcu spune că după ce intrase într-o casă, voia să rămână tăinuit, dar nu a putut (Mc. 7, 4). De ce a plecat în aceste ținuturi? Pentru că atunci când i-a slobozit de sub stăpânirea legii mâncării, atunci a deschis o ușă de intrare pentru neamuri, fiind o anticipare pentru fapta lui Petru, care mai întâi a primit poruncă să nu se mai supună legii sub care se afla și apoi a fost trimis la Corneliu (Fap. 10, 1-48).
Dar dacă cineva va spune, De ce lasă pe această femeie să se apropie de El când El însuși poruncește „În calea păgânilor să nu mergeţi” (Mt. 10, 5)? Vedem în primul rând că El, fiind Cine este, nu era obligat (în sensul strict al cuvântului) să se supună poruncii date ucenicilor Săi. În al doilea rând, vedem că Iisus nu mergea acolo ca să propovăduiască. Chiar la lucrul acesta se referă Marcu când spune atât că Iisus a vrut să rămână neștiut, cât și că nu a putut rămâne tăinuit. Faptul că nu au fost primii la care a mers Iisus să propovăduiască era datorat misiunii Sale pe acest pământ în același fel în care nu era propriu dragostei sale pentru oameni să alunge pe cei care veneau la El. Căci dacă Hristos ar fi trebuit să meargă după cei ce fugeau de El, cu atât mai mult nu ar fi trebuit să refuze pe cei ce veneau la El.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 52.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)