EMINESCU PRIN CIŞMIGIU

Eminescu se plimba visător prin parcul Cişmigiu, după orele de trudă la ziarul Timpul, unde făcea cam de toate. Şi cum mergea el aşa, cu capul în nori, urzind probabil alte şi alte teme poetice, se întâmplă să se ciocnească cu proaspătul avansat la gradul de căpitan, Macovei. Care Macovei, nu era chiar singur, ci însoțit de o frumoasă şi-atât duduie.
Eminescu era deja cunoscut, iar Macovei nu putea rata ocazia de a-i arăta duduiei cât de grozav este el.
– Auzi, îl întreabă el pe poet, tu eşti poetul ăla de care vorbeşte lumea, Eminescu?
– Da, eu sunt, răspunde poetul cu un aer absent.
– Bine, atunci ia colea 5 lei şi fă-ne şi nouă o poezie, zice Macovei.
Eminescu abia atunci realizează că s-a ciocnit cu cineva, că acel cineva încearcă să-l umilească, se uită la bancnota de 5 lei, apoi la căpitan, o vede şi pe duduia de la brațul lui şi spune cam aşa: „Poezie de cinci lei/Căpitane Macovei/pup-o în cur pe dumneaei/şi pe mine dacă vrei!”.
După care, îi zvârle bancnota în față şi îşi continuă drumul şi visarea.