EPIDEMIA DE PROSTIE
Există pe lângă pandemia cauzată de Covid şi o pandemie de prostie la nivel planetar. Nu puteau să rateze ocazia cei care cred orbeşte în perceptele Bibliei şi în sfârşitul promis de Apocalipsă. Astfel, au apărut ca ciupercile după ploaie tot felul de comentatori care habar n-au în ce lume trăiesc, însă ştiu cu siguranță că sfârşitul este aproape, iar Covidul nu e decât un semn. Unul dintre multele pe care profanii nu le-au înțeles…
Ce nu spun aceşti oameni este faptul că semne de genul ăsta au tot fost de-a lungul timpului, începând cu ciuma lui Iustinian, ciuma lui Caragea, gripa spaniolă de la începutul sec. 20. De astea ştiu eu, însă sunt mult mai multe. Şi omenirea a continuat să existe, chiar dacă rata mortalității a fost în trecutul de care vorbesc infinit mai mare decât acum, ajungând la 40 sau 50 la sută!
Şi ce nu mai spun ei, sau nu ştiu, este că sfârşitul lumii a tot fost prezis începând de la Cristos încoace. Aproape fiecare cifră rotundă la care ajungea istoria noastră, anul 1000 sau 1500, chiar 2000, aducea cu ea încă o poveste despre sfârşitul omenirii, care a rămas, fireşte, la acest stadiu, de poveste pentru copii. Şi poveştile astea pot face mult rău, mai ales dacă se creează o isterie în masă, de care nu suntem chiar aşa departe. Şi sunt exemple în sensul ăsta. Într-unul din momentele acestea, cînd oamenii aşteptau îngroziți sfârşitul lumii în biserici, s-a nimerit să fie o eclipsă de soare. Imaginaţi-vă isteria creată când soarele a fost acoperit şi întunericul a luat locul luminei zilei. Groaza i-a cuprins pe oameni şi numărul victimelor călcate în picioare de ceilalți nu-l ştie nimeni.
Pământul nu este veşnic, cu siguranță! Asta o ştiu toți oamenii de ştiință, credincioşi sau nu. Însă sfârşitul nu-l poate prezice nimeni cu exactitate. Când eram copil, anul cel mai vehiculat ca „anul sfârşitului lumii” era anul 2000. Între timp, oamenii au înțeles tot mai mult că facem parte dintr-un sistem care funcţionează pe baza unor legi simple, legi care au permis pământului să ajungă până la conştiința existenței de sine prin făptura numită homo sapiens şi la venerabila vârstă de vreo 4 miliarde de ani şi ceva. Şi aceiaşi oameni de ştiință care nu cred până nu cercetează, spun că Pământul mai are de trăit vreo 3-4 miliarde de ani. Cred că pe noi ne interesează mai mult următoarea sută de ani… (Mitu Ion)
Coronavirusul ataca numai pensionarii cu pensii mici.? Nu ataca Parlamentarii nici pe cei cu Pensii speciale.? Nimeni nu e nemuritor…stiti povestea cu băiatul care il hrănea pe tatăl lui numai dintr-un bol de lemn,….peste ani copilul lui ,făcând un bol de lemn,întrebat de tata ..Ce face,îi raspunde:ma pregătesc pentru când vei fi si tu bătrân!! Asa va fi si cu cei care fac acum rău pensionarilor!! Dreptate domnu Mitu.