Ești creștin?
La întrebarea ești creștin? mulți ar răspunde fără ezitare, DA. Dar creștin statistic și autointitulat nu confirmă calitatea reală. Statutul de creștin este dat de relația cu Domnul Iisus Hristos. Încă din vremea sfinților apostoli, în Antiohia (Siria de azi) cei care credeau în Domnul Iisus s-au numit creștini (conform F. Ap. 11, 19-26) indiferent de naționalitate.
Mai exact omul devine creștin prin Botez. În Evanghelii și în Faptele Apostolilor (continuarea Evangheliei Sfântului Luca) se face referire la botezul lui Ioan (botezătorul Domnului) și botezul lui Iisus. Am întâlnit prea multe situații în care Botezul era privit cu multă superficialitate, ca un ritual formal și fără mare importanță. Înțelegerea Botezului cât mai aproape de valoarea lui reală, dă posibilitatea creștinului să conștientizeze mai corect cine este și spre ce se îndreaptă.
Pe scurt, botezul lui Ioan adică botezul pe care îl făcea Ioan la Iordan era pregătirea pentru ce urma. El zicea eu unul vă botez cu apă, dar vine după mine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor; Acela vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc…(Lc. 3,16). Acela despre care anunța Ioan nu era altul decât Mesia cel așteptat.
Domnul Iisus însuși, în convorbirea cu fariseul Nicodim, vorbește despre o naștere din apă și din Duh, sau o naștere de sus pentru împărăția lui Dumnezeu. Când cei doi fii ai lui Zevedeu, Ioan și Iacob, împreună cu mama lor, au cerut de la Domnul ca atunci când ajung în Ierusalim, să stea de-a dreapta și de-a stânga lui Iisus, ei nu știau că cer să fie răstigniți Împreună cu El. Referindu-se la acel moment nebănuit și neînțeles de ei al răstignirii Sale, Domnul i-a întrebat: puteți oare să beți paharul pe care-l voi bea Eu și să vă botezați cu botezul cu care Eu Mă botez? (cf. Mt. 17-23)
Fără prea lungi argumentări și exemple detaliate, putem concluziona că botezul lui Iisus este o a doua naștere și mai este moarte și înviere împreună cu El, la o viață care poate deveni nesfârșită și cu adevărat fericită.
Atașăm și versurile despre creștin, scrise de Sanda Neagu
De eşti creştin, dar pe vecin
Tu nu-l ajuţi şi nu-l cinsteşti
Sau pe bogat îl pizmuieşti
Şi pe sărac nu-l miluieşti,
Creştin zadarnic te numeşti.
De eşti creştin, dar nu munceşti
Ci munca altuia râvneşti,
Biserica o ocoleşti,
De suflet nu te îngrijeşti
Creştin zadarnic te numeşti.
De eşti creştin, dar minţi şi furi,
Spui vorbe rele şi înjuri
Sau băutura o-ndrăgeşti
Şi în desfrâu mereu trăieşti,
Creştin zadarnic te numeşti.
De eşti creştin, dar prigoneşti,
În nedreptate tu trăieşti,
Cu nedreptatea tu trăieşti,
Pe oameni tu îi învrăjbeşti,
Creştin zadarnic te numeşti.
De eşti creştin cu adevărat,
Desparte-te de-al tău păcat,
Cu Duhul Sfânt să vieţuieşti,
Cu lumea-n pace să trăieşti,
Şi atunci creştin tu te numeşti.