Fiul risipitor
- Erau doi fii ai unui tată
Cum cronicile ne arată,
Doi fii din veacul depărtat,
Din neam ales, din neam bogat. - Doi fii de neam împărătesc
Cum cărţile mărturisesc,
Căci tatăl lor avea argaţi,
Şi slujitori foarte bogaţi. - Ce-aveau belşug de bogăţii
Cirezi de turme pe câmpii,
Aveau de toate din prisos,
Cel mai sărac, cel mai de jos. - Erau împodobiţi cu in
Şi se-adăpau cu must, cu vin,
Cu miere şi cu bobi de grâu,
Cu fructe de pe mal de râu. - Aveau de toate din belşug,
Fripturi de miel coapte pe rug,
Aveau de toate în alai,
Tot ce doreşti ca într-un rai. - Dar unul dintre fii, ciudat –
Fiul mai mic, mai dezmierdat,
Se arăta nemulţumit,
Un gând mereu l-a chinuit. - Să plece, să se ducă-n larg,
Cu-acei ce rup, cu-acei ce sparg,
Cu-acei ce uită de părinţi
Împinşi de negrele dorinţi. - Cu-acei ce-n cursa morţii cad
Atraşi de poftele din iad,
Şi fiul cel risipitor,
E biruit de-acelaşi dor. - Să se despartă de cel drag,
De tatăl şi de-al casei prag,
Să plece-n gol necunoscut,
Să fie fiul cel pierdut. - Zadarnic încercai să-i spui,
El îşi vedea de calea lui,
Orice-ncercare-i în zadar,
El vrea să devină porcar. - „O, tată, dreptul meu îl cer
Eu vreau să plec, chiar dacă pier!
Chiar dacă pier, am să mă duc,
Pe drumul meu am să apuc! - Nu pot, nu vreau, eu sunt sătul,
Smerit, supus, am stat destul!
Dă-mi dreptul meu, te rog acum,
Şi voi pleca pe al meu drum. - Nu voi muri, eu mă descurc,
Chiar de cobor, chiar dacă urc,
Eu ştiu că am să reuşesc,
Dă-mi tată banii, mă grăbesc! - Presimt că eu sunt aşteptat
Să fiu cu glorii îmbrăcat,
Cu-al fericirilor noroc,
Eu plec spre fericitul loc!” - Iar tatăl îl privi mâhnit,
Ştia că fiul lui iubit
Va regreta stând pe hotar,
Văzându-se că e porcar. - Mâncând din roşcove amari
Hulit de ceilalţi porcari,
Să-i spui, degeaba, lui nu poţi;
De-i dai, ţi-i cheltuie pe toţi. - „Dar iată-i, fă ce vrei cu ei!
Partea ta-i cinci sute de lei.”
I-a dat, dar a ascuns de el,
Al bogăţiilor inel,
Cu radiaţii de rubin,
Înelul, darul cel mai fin. - Şi-au căzut frunzele din ram,
„Din Paradis plecă Adam”
În luptă grea cu cei mai tari,
Iată-l căzut între tâlhari. - Şi fiul de-acas’ a plecat,
Pe drumul cel îndepărtat,
Trecând al ţării lor hotar,
Cu-averea lui în buzunar. - La hanul unui om străin,
El s-a oprit să bea vin,
Şi dând pahar după pahar,
S-au dus banii din buzunar. - La început, cum s-a visat,
De prieteni era-înconjurat.
În jurul lui stăteau femei,
Cât mai avea vreo câţiva lei. - Dar banii când s-au terminat
Toţi au fugit, toţi au plecat,
Şi bietul fiu risipitor,
Privea uimit în urma lor. - Cum răii toţi l-au jefuit,
Şi banii toţi s-au nimicit.
Şi-acum ce faci? sau te întorci,
Sau rămâi păzitor la porci. - Ce poţi să faci? sau să cerşeşti,
Sau să începi ca să slujeşti.
„Hei, ia ascultă, dacă vrei,
Vino de paşte porcii mei!” - Tu, cerşetor fără de bani,
Fii slugă la ai tăi duşmani.
Tu, fiul celui mai bogat,
Ai ajuns ca cel mai rău argat. - Şi se-angajă sărmanul fiu,
Să pască porcii prin pustiu,
El pentru roşcove-a slujit,
Dar şi pe-acestea le-a dorit. - Pâine şi vin, fripturi de miel,
Erau prea departe de el,
Şi-atunci şi-a zis „Ah, ce nătâng!
Eu stau aici lipsit şi plâng. - Pe când ai tatălui argaţi,
Ei sunt atâta de bogaţi.
Ei au de toate, însă eu
Am să mă-ntorc la tatăl meu. - Să mă primească, ca argat,
Că-n faţa lui sunt vinovat.
Căci vrednic nu mai sunt, eu ştiu
Să mă numească al lui fiu. - Că-s vinovat faţă de cer
Şi vreau iertare ca să-i cer,”
Şi fiul, foarte frământat,
Spre casă s-a înapoiat. - Desculţ, în zdrenţe, cerşetor,
Sărmanul fiu risipitor,
„O tată, am păcătuit,
Toţi banii tăi i-am cheltuit. - În faţa ta sunt vinovat,
Primeşte-mă ca pe-un argat,
Căci vrednic nu mai sunt, eu ştiu,
Să mă numeşti ca pe-al tău fiu.” - Şi fiul a căzut, a plâns,
Iar tatăl lângă sân l-a strâns,
Şi-atunci părintele-a strigat
La slujitorii din palat: - „Tăiaţi viţelul cel mai gras!
Căci fiul meu s-a-ntors acas’,
Căci a fost mort, dar a-nviat,
Şi iată-l că s-a-napoiat. - Căci fiul meu a fost pierdut,
De el nimic n-am mai ştiut,
Să cânte muzica în cor
Căci fiul cel risipitor - S-a-ntors acasă umilit
Şi tatăl cu drag l-a primit.”
Şi-n casă se făcu serbare,
Dar iată fiul cel mai mare, - Pe când s-a-ntors de la câmpie,
Privea mirat fără să ştie.
Şi a-ntrebat un rob să spună,
Ce-i cu atâta voie bună? - „Ce s-a-ntâmplat la noi în casă,
Cu-această mulţime voioasă?
Aud cum cântă lăutari,
La mese slujesc bucătari, - Văd mesele pline cu vin,
Iar lângă tatăl, un străin.
El stă pe scaun în locul meu,
La masă unde stăteam eu.” - „Stăpâne, fiul cel pierdut
S-a-ntors, şi tatăl tău a vrut
Să dea o masă pentru el,
Jertfind cel mai frumos viţel. - În casă să vedeţi
Pe mână inelul de preţ,
Şi haina care i s-a dat,
Căci tatăl astăzi l-a iertat. - E fiul cel risipitor
Stăpâne, oare nu vi-e dor?
Mă mir c-afară încă staţi
Şi-n casă încă nu intraţi.” - Dar fiul mare, invidios,
Stătea afară mânios.
Şi iată tatăl stă pe prag,
Şi-l cheamă şi pe el cu drag. - „O, fiul meu, ce s-a-ntâmplat?
De ce eşti oare supărat?
De ce nu intri oare-n casă?
Să ocupi şi tu un loc la masă?” - „Sunt supărat că pentru el
Ai tăiat cel mai gras viţel.
Iar eu porunca ţi-am păzit
Şi nici un ied nu mi-ai jertfit.
Nu intru, eu sunt supărat,
Că lui mai mare drept i-ai dat!”
- „Tu totdeauna ai fost cu mine,
Dar el s-a rătăcit, ştii bine,
A fost pierdut şi s-a aflat,
El a fost mort dar a-nviat. - El s-a întors cu umilinţă
Şi l-am iertat pentru căinţă.”
Dar în zadar, nu vrea să intre,
Oricât îl cheamă-al său părinte.
Şi iată, altă întristare
Acum, cu fiul cel mai mare.
- În casă neamurile intrară,
Israel stă şi azi afară.
Ei se întorc la mântuire,
Israel zace-n împietrire. - Ei vin să primească inelul,
Căci lor le-a fost jertfit viţelul.
Ei trec pe drumul care duce
Până la Golgota, la cruce. - Acolo poţi primi iertare
Şi tu pierdut în lumea mare,
Căci tatăl, bunul Dumnezeu,
Iubeşte şi sufletul tău. - El vrea să-ţi dea Duhul Sfânt,
Al mântuiţilor veşmânt,
Deci vino astăzi la altar,
Pe tine să te dai în dar. - Căci îngerii cu harfa lor,
Vor cânta psalmi triumfător,
Când tu, iubite păcătos,
Te-ntorci umilit la Hristos.