FRUMOASELE VISE ALE COPILĂRIEI…

Când eram copil, cel mai frumos vis al meu era despre zbor, nu cu vreo maşinărie, ci eu însumi. Nu mai ştiu cum mă înălțam, mi-amintesc doar că priveam lumea de sus şi totul mi se părea mirific. În visul ăsta – pe care l-am avut poate de zeci de ori – pentru a zbura era nevoie de o anumită stare. E imposibil de descris în cuvinte, dar e o stare pe care o poți avea numai când eşti copil. Iar sentimentul pe care-l ai atunci când pluteşti, asemenea păsărilor, e unic. Chiar dacă nu e decât un vis… Sunt convins că mulți oameni au avut vise asemănătoare. Dar numai copii fiind… Nu ştiu să explic de ce doar copiii visează astfel. Şi nu pot să nu mă-ntreb dacă astăzi copiii mai au visul ăsta superb. N-am auzit pe niciunul care să spună că s-a visat zburând. Poate că n-am stat de vorbă cu copiii potriviți. Sau poate că acum există prea multe tentații care-i îndeamnă pe copii să stea doar cu privirea în jos, spre pământ. Şi să viseze în consecinţă… telefoane, telefoane mai mari, tablete…

Noi nu aveam drăciile astea… Priveam ziua cerul şi păsările cum zboară, iar noaptea aveam stelele… Aveam fiecare câte o stea şi învăţasem să deosebim constelațiile. Ştiam Carul Mare şi Carul Mic, Ursele şi mai inventam şi noi altele, după imaginația fiecăruia.

Şi poate că de-acolo venea şi visul ăsta superb, din dorința de a zbura asemenea păsărilor sau de a pluti printre stele.