Încreștinarea și presupusele ei pericole

Ceea ce numim generic Botez, cu referire la încreștinare, este de fapt un ritual foarte complex. Chiar dacă în perioada de început a bisericii, botezul adulților a fost predominant, treptat, familiile creștine și-au botezat copiii astfel că botezul copiiilor s-a generalizat.

Periodic apar relatări cu suspiciuni de decese provocate de ritualul ortodox al Botezului la copii. Atunci când acuzațiile sunt nefondate, și decesul a fost provocat de cauze precedente Botezului, se menține suspiciunea. Dar trebuie să recunoaștem și că pe alocuri unii preoți procedează greșit. Este scandalos cât de neglijent procedează unii slujitori. Dar neglijența unora nu trebuie generalizată astfel încât să fie culpabilizați toți preoții și ritualul în sine. Adică ideea de a acoperi tot corpul cu apă nu este un pericol în sine. Botezul este moarte și înviere cu Hristos. Acoperirea cu apa e simbolul îngropării și ridicarea din apă arată învierea. Cel mai delicat mod am constatat că este așezarea copilului în apă în poziție verticală și cu apa din palmă turnat pe cap. Așa e o plăcere nu un chin pentru copil.

Dar nu se poate face abstracție nici de neglijența unor părinți sau nași. Am întâlnit multă superficialitate la unii părinți de la a nu conta în ce credință este botezat cineva până la întrebarea cu indignare: ,,uzi copilul?” adică să-l botez fără apă! Dar nu e corect să generalizăm superficialitatea și să jignim pe toți părinții și nașii.  Prin urmare nu putem ataca toți preoții și ritualul.

…….și despre circumciziune – care înseamnă tăiat și sângerat și durere – nu se aud contesații ca despre udat cu apă