Ion Rădoi amenință cu blocarea metroului
Ion Rădoi, șeful sindicaliștilor de la metrou, amenință din nou cu blocarea transportului în subteran. Traficul va fi din nou blocat, dacă Metrorex va face concedieri sau tăia salariile angajaților, spune sindicalistul.
„(n.r. – în cazul în care Metrorex taie salarii sau face disponibilizări) sigur facem grevă, adică vom respecta legea, în ordinea menționată. Dacă vor fi dați oameni afară sau li se ia din salariu, începem procedurile (…)”, a declarat Ion Rădoi, președintele USLM, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit B1.ro.
De asemenea, Ion Rădoi susține că protestul din martie, care a blocat transportul în subteran, în Capitală, nu a fost o grevă.
„(…) De data asta nu avem de-a face cu o grevă. Sindicatul nu s-a implicat, nu a avut nicio problemă, ci s-a întâmplat altceva: A fost oprire voluntară a lucrului, care se poate întâmpla oricând, și azi, și mâine, și poimâine. Și aia nu este problema sindicatului (…)
Dacă se iau măsuri de către Drulă (n.r. – ministrul Transporturilor) să dea oameni afară, să li se ia din salarii, ne așteptăm oricând (n.r. la oprirea lucrului), pentru că nu e problema mea, a liderului de sindicat.
Când este grevă organizată, atunci o treime (n.r. – din circulația trenurilor) trebuie asigurată. Și greva organizatăă înseamnă negociere cu administrația, cu Ministerul Muncii, să faci grevă de avertisment și pe urmă greva propriu-zisă. Dar în condițiile în care oamenii au făcut o oprire voluntară a lucrului, cine să-i controleze? Că nu sindicatul a organizat acțiunea”, a mai transmis Rădoi. (conf. Jurnalist.ro)