Israel nu va ajunge la o „imunitate de turmă”, chiar dacă toată populația adultă va fi vaccinată. Care este motivul?

  • Israel are cea mai bună campanie de vaccinare din lume, dar asta nu înseamnă că va ajunge la „imunitate de turmă”
  • Motivul este faptul că nu a fost aprobat niciun vaccin, momentan, pentru copii
  • Pfizer și Moderna lucrează în acest moment la asta

Este puțin probabil ca Israelul să atingă „imunitatea de turmă”, chiar dacă toți adulții vor fi inoculați, relatează Bloomberg. Motivul invocat de oficialii din Israel este faptul că nu există, în prezent, niciun vaccin care să fie aprobat pentru copii.

„În momentul în care avem 2,5 milioane de copii care nu pot fi vaccinați, probabil că nu vom ajunge la imunitate, chiar dacă întreaga populație va fi vaccinată”, a spus Sharon Alroy-Preis, în cadrul unei reuniuni a comisiei parlamentare.

Mai mult de o treime din cele 9,3 milioane de persoane care trăiesc în Israel au făcut cel puțin o duzină de vaccin anti-Covid, de la Pfizer – BioNTech. Aproximativ o cincime din populație a făcut și rapelul.

Virologul Costel Atanasiu a spus, pentru Aleph News, că atât Moderna, cât și Pfizer fac studii clinice și pentru vaccinarea copiilor, iar în câteva luni, vaccinurile ar putea fi aprobate.

(conf. alephnews.ro)