Milano supraaglomerat înainte să devină zonă portocalie

Centrul orașului Milano a fost plin de lume vineri și sâmbătă. Toți locuitorii au ieșit în același timp să se plimbe și să petreacă în centru, înainte ca orașul să devină zonă portocalie.

Localurile se vor închide, de luni, iar deplasările vor fi drastic limitate. Fără un motiv întemeiat, oamenii nu vor mai avea voie pe străzi după ora 22.00.

Barurile, restaurantele și muzeele se închid.

Sâmbătă, Ministerul Sănătății din Italia a decis impunerea de restricții suplimentare în cinci regiuni, printre care Lombardia, în cadrul luptei împotriva epidemiei de COVID-19, dar și ridicarea lor aproape totală în Sardinia, informează AFP şi Reuters.

Cele 20 de regiuni italiene sunt împărțite în zone galbene (cu risc moderat), portocalii (risc mediu) și roșii (risc ridicat).

Lombardia, Piemont și Marche vor trece din zona galbenă în cea portocalie. Două regiuni, Basilicata și Molise, devin zone roșii, în care totul este închis, mai puțin magazinele cu produse de primă necesitate (alimente, farmacii), și unde deplasările sunt permise doar din motive profesionale şi de sănătate.

Pentru prima dată, o regiune, Sardinia, trece în zona albă, în care majoritatea restricțiilor sunt ridicate, mai puțin cele referitoare la portul măștii și la distanțarea socială