Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării: „Este foarte important pentru noi toți să ne adaptăm, să fim alături de copii și să continuăm învățarea în orice condiții”
Ministerul Educației și Cercetării a organizat astăzi, 5 octombrie 2020, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Capitală, un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Educației.
Cu acest prilej, ministrul Monica Anisie a mulțumit cadrelor didactice care, cu vocație și dăruire, își desfășoară activitatea indiferent de dificultăți, exprimându-și, în același timp, recunoștința pentru modul în care acestea au înțeles să-și ducă misiunea mai departe în condiții de criză.
„Îi felicit pe toți profesorii care au avut abilitatea de a gestiona criza, de a face față provocărilor și de a se adapta, astfel încât educația să continue! Este demnă de apreciere și merită admirația noastră disponibilitatea atâtor cadre didactice care și-au demonstrat asumarea exemplară a menirii pe care o au în educație și implicarea necondiționată. Adaptabilitatea este cuvântul-cheie și cred că este foarte important pentru noi toți să ne adaptăm, să fim alături de copii și să continuăm învățarea în orice condiții. Ne îndreptăm astăzi gândul de recunoștință către toți acești profesori, subliniind că ei merită aprecierea noastră nu doar o dată pe an, cu prilejul acestei sărbători, ci au nevoie de sprijinul nostru constant. Tuturor cadrelor didactice care fac cinste profesiei, le transmit aprecierea și susținerea mea!”, a declarat ministrul Monica Anisie.
La rândul său, consilierul de stat la Cancelaria Primului-Ministru, Sorin Costreie, a subliniat importanța continuării procesului de învățare prin adaptare la noile realități:
„Învățarea este adaptare, iar virtualul este noua realitate. Trebuie, așadar, să ne adaptăm, să ne învățăm elevii și studenții noștri atât online, cât și offline, după caz. Educația este pentru oameni și despre oameni. Mirarea și entuziasmul copiilor noștri trebuie hrănite. Nu rămâneți cantonați în conținuturile materiilor pe care le predați!”
La eveniment au mai fost prezenți subsecretarul de stat în Ministerul Educației, Jean Badea, lector universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București, Oana Moșoiu, secretarul științific al Unității de Cercetare în Educație – Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație, Gabriela Noveanu, psihologul Nicoleta Albert, președinte al Asociației Proacta Edu, partener al Ministerului Educației și Cercetării.
De asemenea, au intervenit prin Skype Luminița Plătică, directorul Școlii Gimnaziale Pardina (Tulcea), Alexandru Mâță, profesor de limba franceză și inspector de specialitate în cadrul ISJ Vaslui, Codruța Țerbea, profesor de tehnologie în Italia, Dana Ionescu, profesor de istorie și director adjunct al unui colegiu din Montreal și Oana Dobrescu, jurnalist, corespondent TVR în Spania. (edu.ro)