NEMERNICII
De bat la poarta voastră şi nu zic nimica,
Ar trebui, nemernici, să vă încerce frica.
De-atâtea vorbe goale, poporul e sătul
Şi-atâta nedreptate… Nu credeți că-i destul?
Ne-ați luat orice speranță, orgoliul de popor,
Cerşim la porți străine şi suntem sclavii lor,
Dar vouă nu vă pasă, la voi sunt conturi pline,
Că ne-ați vândut şi fabrici, pământuri şi uzine!
Uitați-vă, nemernici, vă place ce-ați făcut?
Unde ne e pădurea? Plămânii ne-ați vândut!
Şi tot scuipăm la sânge, ferească Dumnezeu
De clipa aia-n care ne săturăm de greu…
Şi cum spunea poetul, demult în al său cânt,
Să nu dea Domnul sânge, când n-om mai vrea pământ!
Hristoşi să fiți atuncea, nicicum nu veți scăpa,
Că prea ne schingiuirăți… şi cât putem răbda?
„Cât de nemernici pot fi oamenii?
vorbesc de bestii.
Nu vreau să aflaţi vreodată!
Cât de frumoşi pot fi oamenii?
Măreţi,
cu inima la vedere,
inimaginabili în dărnicia lor!
Ce ne rămâne?
Aproape, sau departe,
în lumină sau întuneric,
să ne iubim până la moarte!
Apoi,
să ne mai iubim încă o dată!
Până când neantul
va dispărea în neantul zâmbetului tău.”
Şi cum spunea poetul, demult în al său cânt,
Să nu dea Domnul sânge, când n-om mai vrea pământ!
Hristoşi să fiți atuncea, nicicum nu veți scăpa,
Că prea ne schingiuirăți… şi cât putem răbda?