OM BOGAT, OM SARAC…

A fost o vreme când ne mulțumeam cu puțin şi ne era bine aşa… Nu alergam disperați după bogății şi după cai verzi, nu aveau toți idioții maşini ca acum, aveam însă timp să trăim pur şi simplu… Şi să ne bucurăm de viață… De lucrurile mărunte… Un pat, patru pereți şi un acoperiş deasupra capului… Şi picioarele calde… O conştiință liniştită … Era suficient pentru noi… Suficient ca să ştim să ne bucurăm de viață. Şi chiar ne bucuram! Sincer!
Aveam un adevărat cult pentru prietenie, iar bunul simț câştiga aproape întotdeauna în fața mârlăniei.
Până şi timpul, cel mai mare duşman al omului, era parcă atunci aliatul nostru.
Aveam timp să citim, să ne bucurăm de un film, de prieteni…
Acum, „timpul costă bani”, spune o maximă… Iar cultul pentru prietenie s-a transformat în cult pentru bani. Zeul ban ne schimonoseşte sufletul, ne transformă în neoameni. Asemenea personajului dintr-un roman, Călăuza, care ajunge la Dumnezeu cerând viață pentru fratele care murise, dar când Dumnezeu îi oferă un sac de bani, în loc de viața fratelui, acceptă. De fapt, la asta se gândise şi el…
Şi noi am ajuns precum personajul acela… (Mitu Ion)