Pelerinajul și turismul
Dorința de a călători a multor oameni a beneficiat din ce în ce mai mult de mijloace de transport care au facilitat deplasările. Imaginile din fotografii sau filmări oferă doar o impresie asupra realității pe care o reprezintă. Doar ochiul și urechea umană pot capta toată frumusețea creației în toată complexitatea ei. De aceea dorim să fim prezenți în anumite locuri. Călătoriile în orice loc, făcute pentru agrement, sunt considerate turism.
Deplasările făcute pentru rugăciune, reculegere sau cu scopul de a înțelege mai bine revelația divină și a cunoaște viața duhovnicească autentică, acestea sunt cu adevărat pelerinaje. Deci nu locul deplasării ci motivul, fac deosebirea între pelerinaj și turism.
Am întâlnit oameni care întreabă ”de ce să te duci într-un anumit loc? Dumnezeu e pretutindeni.” Pelerinajul nu este o găsire a unui Dumnezeu ascuns ci o însoțire cu El, este o alegere, nu o obligativitate. Cine gândește că a asculta o slujbă sau a o vedea la tv. e același lucru cu prezența în biserică la slujbă, nu va înțelege niciodată ce a mânat atâtea secole pelerinii din toată lumea. Nu e același lucru a vedea imaginea unei persoane îndrăgite sau a o întâlni fizic. Când copilul simte atingerea iubitoare a mamei sale nu se mai poate mulțumi cu fotografia ei. Tot așa pelerinul sincer simte întălnirea tainică cu harul divin în locuri cu o semnificație aparte.
Pelerinajul, indiscutabil, presupune și efort, oboseală, pe când turismul ar trebui să însemne odihnă. Deci pelerinajul și turismul au ceva în comun: deplasarea. Dar ele se deosebesc prin motiv și scop.
Pelerinajele obișnuite sunt deplasarea la mănăstiri care știm că ne pot dărui ceva mai mult decât biserica parohială. Adică slujbe mai diverse și mai lungi, o revărsare de har prin persoane care și-au dedicat viața în întregime slujirii lui Dumnezeu. Printr-un concurs de împrejurări am avut șansa de a efectua câteva pelerinaje, care m-au ajutat să înțeleg fenomenul acesta. Cu siguranță nu aș fi înțeles din cărți ce am înțeles prin experiență. Doar experiența trăită poate trezi sentimentele acelea de nedescris. Pentru că am întâlnit oameni dornici de a afla câte ceva despre pelerinaje, voi relata, în mai multe episoade viitoare, pelerinajul suprem pentru noi creștinii: Israel sau Țara Sfântă.