Pierdut în timp

Am uitat şi nu ştiu pe unde am umblat
pe cine am botezat şi-am cununat,
îmi număr clipele şi stau îngândurat
rămas cu mine, de atunci, când ai plecat.

Sunt tot mai trist şi ros şi parcă mult mai bleg,
sunt visătorul timpului ce nu-nţeleg,
sunt doar o piatră ce-a rămas pe-un loc de şters
şi sunt ştergarul unei nopţi cu-atâta stres.

Mă macin şi m-afund şi zac în orice gând
din piept suspin şi simt că sunt un simplu vânt,
ce vremuri au trecut şi au trecut pe rând,
acuma plouâ rece peste acest pământ.

Ştiu că sunt o piesă uzată de demult
şi ştiu că nu mai am de spus şi doar ascult,
cum trece soarele urcând în sus
cu razele ciuntite merge spre apus.

Aprind o lumânare şi-o aprind în gând
şi ce lumini şi umbre lasă şi se-ascund,
în negura acestei zile ce-a trecut
şi eu rămân acelaşi care e pierdut.