POVESTEA LUI NARCIS, ALTFEL …

Din lipsă de subiecte, reiau frumoasa poveste a lui Narcis, poveste reinventată de Coelho şi Oscar Wilde.
Toată lumea ştie legenda lui Narcis, un tânăr frumos care se ducea zilnic să-şi contemple frumusețea într-un lac.
Era atât de fascinat de sine, încât într-o bună zi a căzut în lac şi s-a înecat. În locul acela a răsărit o floare căreia i s-a spus narcisă.

Dar Oscar Wilde îşi încheie altfel povestirea. El spune că atunci cînd au venit oreadele -zeițe ale pădurii-, au găsit lacul transformat dintr-un lac cu apă dulce, într-un ulcior cu lacrimi sărate.
– De ce plângi? au întrebat oreadele.
– Îl plâng pe Narcis, a murmurat lacul.
– Ah, nu-i de mirare că plângi după Narcis.
În fond, deşi noi alergăm mereu pe urmele lui, tu erai singurul care-i putea contempla frumusețea de aproape.
– Narcis era frumos?
– Cine ar putea s-o ştie mai bine decât tine?, au răspuns, surprinse, oreadele. De fapt, de pe malurile tale se apleca el în fiecare zi.
Lacul a tăcut un timp.

În cele din urmă, spuse:

– Îl plâng pe Narcis, dar nu mi-am dat seama niciodată că Narcis era frumos. Îl plâng pentru că atunci când se apleca deasupra apelor mele puteam să văd, oglindită în adâncul ochilor lui, propria-mi frumusețe!  (Mitu Ion)