PREȘEDINTELE IDEAL

O lecție pe care ar putea să și-o însușească și președintele nostru, oricare ar fi el.

„A câștigat azi din primul tur al doilea mandat de președinte al Portugaliei, pentru următorii 5 ani. Ca și data trecută, a refuzat orice fel de campanie. Nu afișe, nu pliante, nu postere, nici mici, nici mari. Nimic, niciun fel de instrument electoral. Data trecută a străbătut țara într-un taxi amărât plătit din banii lui, respingând orice fel de subvenție publică. Acum nici măcar atât n-a făcut. A respins până și susținerea partidului al cărui președinte a fost. Cine a vrut să-l susțină l-a susținut, cine nu, nu, dar fără agitații publice. Astea erau pentru alții. Și cu toate astea, a obținut o victorie zdrobitoare. A ferit țara, în vremuri grele, de extremisme: mare lucru.

E catolic, dar nu scoate nimănui ochii cu credința lui fierbinte și deplin ecumenică, așa cum îi șade bine unui credincios adevărat. Nu circulă cu gărzi de corp și îl poți întâlni pe stradă. Locuiește în casa proprie, nu în palatul prezidențial. Și stă la coadă, ca tot omul.

Iese din rând însă cu un amănunt: e o somitate în specialitatea lui, Dreptul.

E iubit de poporul lui și-l iubește profund, iar asta nu se poate truca (îl vedeți mai jos mângâind o femeie lovită de teribilele incendii din Portugalia).”

IATĂ OMUL! Marcel, cum i se spune. 24 ianuarie 2020

Vasile Popovici – scriitor, critic literar și profesor universitar la Universitatea de Vest, din Timișoara, fost ambasador al României în Portugalia)