Prin parc…
Prin parc ne huzuram deschisi la depravare,
aceiasi tinerei din umbra de granit,
nu mai simteam nimic nimic ce ne framanta,
furam iubirea , furam tot ce-i de trait.
Cu Paunesc logic…ne e drumul, acel drum intortocheat,
pe baricade, pe tunuri, dragoste, imperecheat,
nimic nu doare cand se frange strofa…
cand jungherul e un pix, cu care esti incondeiat!
Ma doare si pe mine, ma doare plurivalent…
aceasi durere divina care urca…
din osul amortit spre aschia arzanda…
spre radacina eului, un eu ce nu cuvanta!
Si-atunci, cu demnitate criminala…ca jele la concurs,
eu simplu dureros in a mea tara,
strateg cu nume descompus…
pribeag , ascuns si ruginit, eu vreau o vara…
sa fie soarele meu, in a mea tara…
