Puișor de Nagâț

Au fost câteva zile ploaioase la rând. Pescarii, care de obicei se aflau nelipsiți pe marginea sudică a lacului (pentru că acolo sunt cele mai bune locuri pentru pescuit), nu au mai venit. Poate pentru că noroiul era prea mare și nu se mai putea ajunge cu mașina acolo, poate pentru că deja plouă de prea multe zile și atmosfera era prea apăsătoare, cine știe…

Nu se auzea nici un sunet produs de civilizație, doar vocea naturii se manifesta în toată splendoarea ei.

Lăcari, lișite, rățuște, stârci, egrete, toate sunetele se împleteau armonios…

Ploaia încetase și soarele se ivi timid printre nori. Am ajuns la “coada lacului”, mergeam foarte încet privind spre apă și spre vegetația care reușise să iasă deasupra apei și se bucura de soare, când … iată ce văd la câțiva metri de mine…:)