PUNGAŞI VECHI ŞI NOI
Într-un basm al lui Andersen este vorba despre un împărat căruia îi plăceau tare mult hainele. Atât de mult, încât şi-ar fi dat toată averea numai pe haine.
Doi pungaşi, care auziseră de pasiunea împăratului pentru îmbrăcăminte, ajung în cetate şi se prezintă drept cei mai mari țesători în viață, care ştiau să ţeasă cea mai frumoasă stofă din lume! Şi nu numai că era cea mai frumoasă din lume, dar mai avea şi o însuşire deosebită: nu putea fi văzută decât de oamenii deştepți şi de încredere, care nu trădează.
Foarte entuziasmat, împăratul le dă pungaşilor o sumă de bani pentru a-şi începe lucrarea. Pungaşii au întins două războaie de țesut şi se prefăceau că lucrează de zor, cu toate că pe ţevile războaielor de țesut nu era nimic. Stăteau până după miezul nopții de multe ori, pentru a-şi dovedi vrednicia şi cereau mereu mătase şi fir de aur, pe care le puneau deoparte, într-un sac.
În sfârşit, după ce şarlatanii au considerat că şi-au făcut plinul, împăratul, sfătuit şi de curteni, trebui să îmbrace imaginarele haine, mai ales că trebuia să meargă chiar atunci la o mare sărbătoare publică. Pungaşii se învârteau în jurul împăratului, îl învârteau şi pe el în jurul oglinzii şi toți curtenii erau extaziați: „Ce croială frumoasă! Doamne, ce bine-i vine, parcă ar fi turnată”!.
Chiar dacă aveau înaintea lor un om gol, niciunul dintre curteni n-ar fi putut să recunoască asta, pentru că ar fi însemnat să recunoască că erau ori proşti, ori trădători! Iar împăratul nu putea să se dea de gol singur, cum să fie prost? Şi plecă măria-sa în mijlocul mulțimii, la fel de extaziată în fața nemaipomenitelor haine ale împăratului. „Ce haină strălucită! Ce superbitate”, striga poporul mândru, la rândul lui, că are un asemenea împărat.
Şi uite-aşa, cum mergea împăratul prin mulțime ţanțos, la un moment dat un copil exclamă: O, uite pe măria-sa gol!
Şi imediat mulțimea: Un copilaş spune că împăratul e gol!”
Nu vi se pare că basmul lui Andersen seamănă mult cu ceea ce s-a întâmplat la noi? Şi noi am încăput pe mâna unor pungaşi care ne-au promis tot ceea ce ne doream. Şi, deşi n-au făcut decât să ne ia şi mătasea şi firul de aur, continuăm să-i credem. Poate că şi noi avem nevoie de sinceritatea unui copil neîdoctrinat încă, pentru a ne arăta cât de goi suntem…
