Remember-Țara Sfântă
Locurile care pentru noi, creștinii, sunt sfinte, pentru că ne amintesc de viețuirea pământească a Domnului nostru Iisus Hristos, au fost de multe ori în istorie inaccesibile sau foarte greu accesibile creștinilor. Dar au fost și perioade favorabile vizitării: stăpânirea bizantină și cruciată a acelor locuri sau, mai recent, perioada de pace între palestinieni și evrei din anii precedenți pandemiei.
În prezent nu se întrevede probabilitatea reluării pelerinajelor în Țara Sfântă deci locurile sfinte pentru creștini sunt accesibile, deocamdată, doar pe calea gândului.
Urmând geografia Țării Sfinte, de la Nord la Sud, din Galileea în Iudeea de odinioară, ne rețin atenția câteva locuri interesante.
- Nazaretul, locul Bunei-Vestiri și al copilăriei lui Iisus;
- Cana, locul primei minuni a Mântuitorului, provocată de intervenția mamei Sale;
- Capernaum, localitate părăsită acum, a fost reședința perioadei activității publice a Mântuitorului. Aici revenea din călătoriile prin țară.
- Tabgha, locul înmulțirii pâinilor;
- Muntele Fericirilor, locul rostirii așa-numitei ,,Predica de pe munte”;
- Țărmul Mării Galileii, locul reprimirii la apostolie a Sf. Ap. Petru, după Înviere;
- Muntele Tabor, locul Schimbării la Față a Domnului;
…va urma…