România, ‘exclusă’ de Volkswagen de pe harta Europei
Grupul Volkswagen a făcut o gafă monumentală în cadrul evenimentului de prezentare a strategiei sale de electrificare. Utilizatorii din România (și nu numai) au văzut că din harta Europei prezentată la un moment dat de CEO-ul companiei, Herbert Diess, lipsea țara noastră, dar și Norvegia și Islanda.
Statul scandinav este țara de pe continent cu cea mai mare rată de adopție a vehiculelor electrice, scrie go4it.
În schimb, Ungaria și Serbia apar ca având ieșire la Marea Neagră.
Slide-ul cu harta greșită a făcut parte din prezentarea dezvoltării rețelei Volkswagen de stații rapide de încărcare pentru mașinile electrice pe între teritoriul Europei.
Mai mult, în stânga, pe ecran, apare ceea ce pare a fi statul american Maine.
„Atât de mândru că Maine face în sfârșit parte din Europa. Îi dedic asta lui Paul LePage”, a scris un utilizator. (conf jurnalist.ro)