Scurt istoric al demersului numit Vocea Blajului. Partea a II-a

În municipiul Blaj, între râul Tărnava Mare și dealurile acoperite cu un pâlc de pădure, s-au construit, în a doua jumătate a secolului XX, case cochete, locuite de oameni harnici și prietenoși. Dacă unui pâlc de pădure i se mai zice și berc, cartierul s-a numit, bineînțeles, Berc. Din 2008 în cartierul Berc există și biserică ortodoxă, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Un locuitor al Bercului, Marcu Marius, cu un enuziasm contagios, pricepere și cheltuieli considerabile, a înființat un post de radio și o gazetă, ambele online, care au găzduit inițial slujbe de la biserica din Berc, muzică religioasă și articole laice.

Privind spre viitor, radioul urmează să diversifice programele și să adauge muzică populară și de alte genuri. Acestea vor fi posibile doar atunci când se va forma o echipă de voluntari, capabilă să distribuie toate activitățile necesare unui program divers. Sperăm să ajungem să cunoaștem bine toate bisericile din orașul nostru știut fiind că de obicei fiecare cunoaște bine biserica de care aparține și nu poate spune multe despre celelalte biserici.

Chiar dacă a început la Berc, ”vocea”  de la radio sau din gazetă se numește a Blajului nu a Bercului. Dar nu se vrea doar a Blajului ci i se pot alătura și alte, ”voci” cu preocupări similare. La fel și ascultătorii sunt și din alte părți.

Gazeta este mult mai dinamică. Se transformă într-un ritm mai alert. Pe lângă articole cu o gamă tot mai largă de domenii, a demarat și un concurs care să pună în valoare atât de fascinante minți de copii care rămân neștiute. Gazeta are mari șanse să devină un loc de convergență între copii, adolescenți și adulți, preoți și laici, toți cu preocupări și capacități specifice dar având comune credința în Dumnezeul cel Adevărat, decența exprimării și respectul pentru persoana și opinia celuilalt.

Dacă unii tineri vor deprinde de la adulți onești virtuți creștinești și dragoste de Dumnezeu și de neamul nostru românesc, se poate spune că Vocea Blajului s-a făcut auzită.

 

Profile din polistiren

 

One thought on “Scurt istoric al demersului numit Vocea Blajului. Partea a II-a

  • 31 mai 2020 la 8:57
    Legătură permanentă

    Sunt fericita ca am aceasta posibilitate, de a asculta cu multa bucurie in suflet, „Vocea blajului”, atat slujbele religioasa cat si celelalte transmisi, de la o distanta de mii de km. si chiar la diferenta de fus orar.
    Va multumesc si DUMNEZEU sa va rasplateasca cu toate cele bune!
    Doamne ajuta!
    SUCCES!

Comentariile sunt închise.