SINGURI ÎN UNIVERS
Informațiile despre Cosmos au întâietate. Pentru mine… Mă fascinează ideea că s-ar putea să fim singuri în Univers sau măcar în partea asta de univers unde ne aflăm şi căreia îi spunem Calea Lactee. Galaxia noastră.. Am numit-o aşa pentru că seamănă cu o spumă lăptoasă şi are cam 100 de miliarde de ani lumină în diametru. Mai sunt miliarde de galaxii, cea mai apropiată de noi fiind Andromeda, la 2.500.000 ani lumină distanță de Calea Lactee. De neimaginat… Cândva, peste miliarde de ani, cele două galaxii se vor ciocni. Atunci, însă, specia umană va fi dispărut probabil demult.
Ne credem vesnici, dar nu ne gândim niciodată că totul are un sfârşit. Soarele mai are combustibil, adică hidrogen, încă vreo 4 miliarde de ani. După aceea se va stinge.. Dar înainte de a se stinge, se va transforma într-o gigantică minge roşie şi va înghiți mai întâi planetele telurice, adică Mercur, Venus, Pământ, Marte.
Am gasit astăzi în Magazinul vechi o continuare a articolului în care se vorbea despre paradoxul lui Fermi. Concret, într-o pauză de masă, câştigătorul Nobelului pentru fizica îşi întreabă colegii „şi totuşi unde sunt ei?” Se referea la extratereştri. Era la modă atunci, în anii 50, să vorbeşti despre asta, iar autoritățile americane faceau tot posibilul să ascundă experientele militare aviatice sau de altă natură, intoxicînd opinia publică cu basme despre OZN-uri şi omuleți colorați în diverse feluri, preferabil verzi. Iar oamenii, avizi de senzațional, atunci ca şi acum, înghițeau tot şi încă mai există şi astazi diverse asociații de tembeli care aşteaptă venirea extratereştilor.
Şi totuşi, se pare că viața pe pământ are aproape 5 miliarde de ani de singurătate!
Pentru că altfel, după cum spune pardoxul Fermi, unde sunt? De ce n-au lăsat niciun semn nicăieri? Există stele cu miliarde de ani mai vechi decât soarele nostru. O civilizație cu doar 100 de ani mai avansată ca a noastră ar fi putut, chiar şi la tehnica spaţiala actuală, să colonizeze galaxia noastră în câteva milioane de ani. Dacă ar fi supraviețuit atât.
Şi atunci te-ntrebi dacă Pămintul nu este singura lume locuită în întreaga galaxie. Poate că saltul de la substanţele chimice complexe, la microbii agitați, este atât de improbabil încît să se fi întimplat o singură dată. Microbii au fost aici cu 3,8 miliarde de ani în urmă, poate chiar mai devreme. Dar chiar dacă microbii ar fi peste tot în cosmos, viaţa inteligentă ar putea fi doar un vis frumos al nostru. Pentru că nu sunt multe planete care pot oferi pe termen lung condiții similare evoluției unei inteligențe complexe. De asemenea, pământul beneficiază de o lună mare care îi stabilizează înclinarea şi, prin urmare climatul, şi se mai bucură şi de protecția unei planete uriase, Jupiter, a cărei gravitație ţine departe cometele periculoase. Nu există nicio săgeată de progres proprie evoluției. Selecţia naturală favorizează orice funcționează, deci dacă simplul este de succes, simplul functionează. Fosilele organismelor multicelulare nu se regăsesc pâna acum aproape 600 de milioane de ani, ceea ce înseamnă că microbii cu o singură celulă au avut planeta doar pentru ei înşişi timp de cel puţin 3 miliarde de ani.
Aşadar, ar fi nevoie de un set foarte special de circumstanțe pentru a se produce saltul de la nivelul vieţii simple, la punctul în care oamenii suprainteligenţi să inventeze nave spațiale, patine cu roți şi calculatoare. (Mitu Ion)
Nu suntem singuri in univers…
Alexandru Mironov,
despre „sora” Pământului: Ne dă încredere că nu suntem singuri în Univers.
Planeta a fost denumită Kepler 452b şi se află la 1.400 de ani-lumină, în constelaţia Cygnus (Lebedei). Corpul ceresc este la o distanţă faţă de soarele lui similară cu cea a Pământului faţă de soarele nostru. Ar putea avea și atmosferă. Cu alte cuvinte, există o probabilitate ca planeta să poată susţine viaţa.
„Cel mai probabil, are o masă de aproximativ cinci ori mai mare decât cea a Pământului şi o forţă gravitaţională la suprafaţă de două ori mai mare, astfel încât eu şi dumneavoastră am cântări de doi ori mai mult decât cântărim acum”, a explicat Jon Jenkins, analist al datelor transmise de Kepler.
Pasionații de literatură ştiinţifico-fantastică spun că descoperirea deschide perspective nebănuite explorării umane a spaţiului.
„Aștept de multă vreme să mi se spună: iată o Terra 2 s-a găsit! Asta nu înseamnă că ne și grăbim – vorbesc de urmașii noștri să se urce în astronave și să plece acolo, pentru că e vorba de sute de ani-lumină. Or, vitezele atinse de navele noastre sunt net inferioare”, a declarat la Digi24 realizatorul emisiunii Digipedia Ştiinţă, Alexandru Mironov.
Aşa cum am spus în articolul publicat în revistă, nu este suficient ca o planetă să se afle la o distanță proxima de steaua ei pentru ca viata pe planeta respectivă să înflorească. Este nevoie de un şir întreg de întîmplări favorabile care să ducă la apariția vieții inteligente. Un singur exemplu: dacă acum 65 de milioane de ani Terra nu se ciocnea cu un assteroid uriaş sau o cometă(părerile sunt impărțite),poate că şi astăzi pămintul ar fi fost stăpînit de dinozaurii uriaşi care au dominat planeta timp de aprox. 150 de milioane de ani ! Prin comparație, specia umană are în jur de 100 000 de ani ! Deci, dacă ciocnirea acesasta nu ducea la dispariția dinozaurilor, foarte probabil mamiferele, din care, ne place sau nu, ne tragem şi noi, probabil că n-ar fi ajuns niciodată să domine planeta, iar specia om n-ar fi apărut niciodată ! Este doar un exemplu dintr-o multitudine care demonstrează ca viața inteligentă pe Terra a fost posibilă în urma unui şir lung de întîmplări fericite, foarte puțin probabile pe alte corpuri cereşti. Chiar dacă nouă, oamenilor, ne este tare greu să acceptăm că am putea fi singuri în univers. Singurătatea galactică ne înspăimîntă poate mai tare decît sinngurătatea de aici, de pe pămîntul care ne e leagăn şi casă.