Soarta lui Tăriceanu, în mâinile lui Iohannis

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere Parchetului General sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu pentru luare de mită pe vremea când acesta ocupa funcţia de prim-ministru.

Cel mai probabil, șeful statului va încuviința urmărirea penală a acestuia, la fel cum a făcut și în cazul lui Costel Alexe.

Amintim că Tăriceanu este acuzat că în perioada 2007-2008, când era premier, ar fi primit de la reprezentanții unei companii austriece foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanță. În schimb, Tăriceanu și-ar fi exercitat atribuțiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei.

„Persoana respectivă ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece,  foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță.

În schimb,  acesta și-ar fi exercitat atribuțiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de  800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului,  pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, precizează procurorii DNA, într-un comunicat de presă.

(conf. jurnalist.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *