Suveranitate ?
„Vocalii apărători mioritici ai suveranităţii naţionale sunt aceiași care se bat cu patriotismul în piept prin piețe publice, dar care nu sunt revoltați de ceea ce se întâmplă în Ucraina, un stat căruia i-au fost încălcate flagrant suveranitatea și integritatea teritoriale, un stat atacat militar de către armata Rusiei, o putere cu porniri expansioniste, ostilă inclusiv României. României cu faţa spre Occident.
Aria suveranităţii le place la nebunie, dar numai cântată pe partitură anti-occidentală.”
Autentica, sănătoasa, aristocratica suveranitate, care include natural toate formele de libertate națională derivate din ea, care ne face cu adevărat respectabili, este cea de natură morală și culturală, roditoare în caractere, în personalități oneste, capabile să guverneze fertil și eficient o țară.
O țară care, prețuindu-și firesc trecutul, martirii, eroii și sfinții, rămânând angajată lucid, măcar la nivelul Școlii, în „conversația nevăzută” cu marile lui spirite, combinând inteligent abilitatea de a reforma cu înclinația de a păstra „lucrurile permanente” validate de istorie, va fi respectată în mod durabil și reflex în orice context internațional.
Bălmăjirea ineptă și incontinentă despre suveranitate în absența unor valori și virtuți reale întrupate în retorii ei „creștini”, care înlocuiesc ușor crucea cu girueta, fac dintr-o idee luminoasă caricatura ei întunecată, compromițând-o iremediabil.
Ceea ce se întâmplă și cu alte idei înalt conservatoare care încap doar pe mâinile, nu și în mințile, unor așa-ziși conservatori.
Conservatorismul fiind exact negarea ideologiei. Fiind un fel rafinat de a privi ordinea socială civilă. Una care include o ordine morală de origine divină, la care societatea ar trebui învățată, nu dezvățată să se conformeze.
Ceea ce nu este posibil decât respectând o autoritate morală eternă mărturisită de/ în comunitatea eclezială, consolidând, nu subminând mai mult sau mai puțin subtil Educația, privilegiind spiritul critic lucid, nu populismul liberticid. (Jeny Anca Popa)
