Tăceri și suspin

De tristeți le frânge vântul
Pe niște măicuți, bătrâne,
Când muncesc, tăcând, pământul,
Secerând snopii de grâne.

Ca o scoarță de copac
Li-s obrajii arși de soare,
Plâng măicuțele și tac,
Când muncesc cu sârg, ogoare.

Degetele răsfirate
Prin pământuri, colb și tină,
Pare că au fost uitate
Între pom și rădăcină.

Iar din mâini bătătorite
De la truda ce-au trudit,
Chinuite și zbârcite,
Pâinea noastr-au plămădit.

Ramuri fremătând în vânt,
Par că tânguie a jale
Când se lasă spre pământ
Ca pe ceafa lor, basmale.

Domnii trec cu nepăsare
În costumele curate,
Prea departe de ogoare,
În mașini, înspre palate.

N-ai putea să-ntorci, Tu, Doamne,
Soarta, ca de-acu-nainte
Să plângă și ei de foame,
Să se mai învețe minte? (anonim)