Trecutul dubios al polițistului ucigaș de la Pitești
Daniel Drăghici, poliţistul de 21 de ani reţinut duminică 18 aprilie după ce a trântit un bătran pe asfalt şi l-a ucis, are un trecut controversat. acesta a fost de mai multe ori cercetat disciplinar.
După ce în 2018, tânărul polițist, pe atunci elev la Școala de Poliție din Câmpina, era prezentat drept erou pentru că recuperase banii pierduţi de un bătrân prin metoda Accidentul, acesta s-a dovedit a fi la rândul său hoț. Mai exact, în scurt timp s-a dovedit că Drăghici şi-a însuşit o parte din banii bătrânului.
L-au dat de gol achiziţiile scumpe făcute la câteva zile după flagrant, scrie Adevărul. Ulterior, bătrânul a spus că tânărul agent i-a returnat 21.800 de lei, din 30.000 de lei.
De frica unui dosar penal, Daniel Drăghici a returnat cei 8.000 de lei furaţi de la bătrân, incidentul soluţionându-se pe cale amiabilă.
Din toamna lui 2018, Daniel Drăghici a ajuns la Poliţia Ţăndărei din judeţul Ialomiţa, unde s-a remarcat prin alte nereguli, inclusiv că a amendat de două ori un jandarm aflat în misiune. Drept urmare, Daniel Drăghici a fost sancţionat cu tăierea a 20% din salariu de către IPJ Ialomiţa.
În plină pandemie, în vara anului trecut, acesta a fost mutat la IPJ Argeș, unde este acum cercetat în stare de arest pentru lovituri cauzatoare de moarte.
Amintim că, vineri, 16 aprilie, a izbucnit un incendiu într-un local din Pitești, iar angajaţii au sunat la 112. Pompierii şi un echipaj de poliţie care au ajuns la fața locului au ajutat la evacuarea incintei, dar un bărbat de 63 de ani a refuzat să părăsească localul şi a devenit violent. Acesta a fost scos cu forța din local de mai mulți agenți, iar polițistul Drăghici l-ar fi călcat pe gât, acesta murind asfixiat.(conf. jurnalist.ro)