Un nou spital modular de milioane de euro

La Constanţa se va construi un spital modular cu 100 de paturi pentru bolnavii de Covid. Prețul va fi unul semnificativ, aproape 50 de milioane de lei.

Autoritățile locale spun unitatea va avea funcţiunea de spaţiu de primiri urgenţe şi de izolare a pacienţilor cu suspiciunea sau confirmaţi COVID.

De asemenea, reprezentanții locali precizează că banii nu vor fi irosiți, ci că spitalul, odată ce pandemia se va fi terminat, va funcționa ca unitate de rezervă timp de 10 ani.

Amintim că la Spitalul modular Lețcani, pacienții au fost mutați din cauza frigului din contaienere.

De asemenea, trebuie precizat că municipiul Constanța a fost de curând zguduit de o tragedie. Şapte pacienţi au murit într-un incendiu izbucnit în Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase, pe 1 octombrie.

Ulterior, în urma unor verificări, sute de nereguli au fost descoperite la unităţile medicale din judeţul Constanţa. (conf. Jurnalist.ro)