Vameșul și fariseul
(Luca 18, 14) Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.
Asprul fariseu, care în copleșitoarea sa mândrie nu numai că s-a înălțat pe sine, dar l-a și umilit înaintea lui Dumnezeu pe vameș, s-a lipsit de îndreptare prin păcatul mândriei. Spre deosebire de fariseu, vameșul s-a coborât îndreptat pentru că adusese laudă lui Dumnezeu, Cel Unul Sfânt, neîndrăznind să-și ridice ochii, ci cerând doar îndurare. S-a judecat singur pe sine pentru starea în care se afla, bătându-și pieptul și pentru nimic altceva decât pentru a primi iertare. Fii ție propriul paznic și poartă cu tine această pildă de grea pagubă din trufie. Cel vinovat de semeție a pierdut dreptatea și a zădărnicit răsplata prin prea marea încredere în sine. De aceea, a fost aflat inferior unui om smerit și păcătos, pentru că în preaînălțarea sa nu a așteptat judecata lui Dumnezeu, ci și-a pronunțat-o el însuși. Niciodată să nu te așezi mai presus de nimeni, nici de cei mai mari păcătoși. Smerenia scapă adesea chiar și pe un păcătos care a săvârșit cele mai mari fărădelegi.
(Sfântul Vasile cel Mare, Despre smerenie, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
