Viața unui evreu….II

Căsătoria
Ceremonia căsătoriei a fost în stil sefard. Foarte simplă, însă frumoasă. Am fost foarte fericiţi, însă pe alte planuri această căsătorie a creat numai probleme. Ziva era sefardică, cum am mai spus, iar eu ashkenaz, şi o astfel de căsătorie este considerată mixtă în Israel şi stârneşte probleme, lumea ridică din sprâncene când aude de ea. Pentru a înţelege acest lucru, trebuie să ştii ce-i deosebeşte pe sefarzi de ashkenazi.
Propaganda evreiască în America lasă lumea să creadă că un evreu este un evreu, o rasă a unui popor şi că acest popor este alesul lui Dumnezeu. Cu problema poporului ales am să mă ocup mai târziu. Deocamdată trebuie să afirm că evreii nu constituie o rasă. Sunt două grupe distincte de evrei, care provin din regiuni foarte diferite, sefarzii din Orientul Apropiat şi Africa de Nord, iar ashkenazii din Europa de Răsărit.
Sefarzii constituie grupul cel mai vechi şi dacă vreunul este grupul de evrei descris de Biblie, atunci poate fi numai acesta. Ei sunt înrudiţi cu arabii, de care-i deosebeşte doar religia.

Ashkenazii, care acum constituie 90 la sută din totalul evreimii, au o apariţie destul de stranie. Conform istoricilor, dintre care mulţi evrei, ashkenazii apar în urmă cu vreo 1.200 de ani. Lucrurile s-au întâmplat aşa:
La graniţa de Răsărit a Europei a existat un trib numit Khazari. Pe la anul 740, regele khazarilor şi cu suita sa au hotărât să aleagă o religie pentru popor. Au convocat pe reprezentanţii celor trei mari religii – creştinii, mahomedanii şi iudeii – pentru a-şi expune dogmele. Dacă ar fi ales Islamul, i-ar fi supărat pe creştini, şi invers, dacă ar fi ales Creştinismul, s-ar fi supărat Islamul, ambele fiind vecine şi puternice. Aşa au ales Iudaismul, care era mai depărtat şi nu-i deranja pe vecini. Alegerea Iudaismului de către khazari a fost mai mult din calcule politice decât din consideraţii dogmatice.
Cândva, prin secolul al 13-lea, Khazarii au fost alungaţi de pe locurile natale spre vest şi s-au stabilit prin Rusia occidentală şi Polonia. Aceşti khazari sunt numiţi acuma evreii ashkenazi, care sunt evrei după religie, nu şi de sânge. De-a lungul istoriei, aceşti ashkenazi ruşi şi poloni au practicat comunismul şi au încercat mereu să-l impună şi Rusiei. Din cauza interferenţei lor în afacerile guvernamentale ale Rusiei, au devenit obiectul unei persecuţii din partea ţarilor. Atunci au început să migreze mai mulţi către Palestina, către America Latină şi un mare număr către Statele Unite.
În 1897, sioniştii au ţinut primul congres la Basel, în Elveţia. Acolo au hotărât înfiinţarea unui stat izraelit şi au început să caute căile. Marea Britanie le-a oferit teren în Africa, însă ei doreau Palestina. Pe atunci, Palestina era locuită de circa o jumătate de milion de arabi şi un număr redus de evrei sefarzi, înrudiţi prin sânge cu arabii, cu care au trăit în armonie de-a lungul secolelor.
Având aleasă Palestina ca patrie a lor, mulţi evrei ashkenazi au început să emigreze spre Palestina. Majoritatea acestora erau adepţi ai comunismului. Când cineva se gândeşte la evrei în legătură cu Israelul, trebuie să facă deosebire între evreii ashkenazi şi sefarzi, pentru că, după cum am mai spus, evreii nu sunt un popor unit. Ei sunt despărţiţi politic, social şi, mai ales, rasial. Şi, acum, înapoi la Ziva, care era sefardă, şi la mine, care eram ashkenaz, şi la viaţa noastră în aşa-zisul Israel democratic.

Sefarzii sunt cetăţeni de categoria a doua

În primii trei ani de căsătorie a trebuit să locuim împreună cu mătuşa Zivei, atât din cauza lipsei de locuinţe, cât şi din cauza unor consideraţii antagonice de natură rasială.

 

Eu, ca evreu din Statele Unite, cu toate că eram ashkenaz, am fost pus într-o categorie mai la urmă, pentru că eram căsătorit cu o sefardă, şi asta a fost a doua experienţă amară a mea ca o consecinţă a consideraţiilor rasiale.

Chiar de la începutul sosirii mele în Israel am fost deseori insultat şi mi s-a spus foarte brutal că, noi, evreii din Statele Unite, suntem toleraţi în Israel numai pentru banii noştri. Mi-au spus-o de la obraz: „Noi avem nevoie de banii voştri, nu de voi. Duceţi-vă acasă“. Singurii bineveniţi dintre noi au fost aceia care aveau carnetul de membru al partidului comunist în buzunar şi care erau cam 10.000 din 50.000 care am venit în Israel. Aceştia erau cap de listă în ceea ce priveşte repartizarea de locuinţe şi servicii, pentru a evidenţia încă o dată caracterul marxist şi rasist al statului Israel. Ceilalţi 40.000 de americani s-au întors, între timp, şi ei acasă.

(va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *