Vulpița curajoasă

Încet încet se lăsa seara. A fost o zi plină, am văzut o grămadă de păsări și animale, iar pe unele dintre ele am reușit să le și fotografiez. Obosit, însă liniștit și împăcat, m-am urcat în mașină și m-am pornit spre casă. Nu am rulat nici 200 de metri când, am observat mișcare în dreapta mașinii. Am mers foarte încet încă puțin, după care m-am oprit lin ca să nu sperii animalele. La vreo 30 de metri erau vreo 6 vulpi, după câte îmi dădeam seama (fenomen mai rar întâlnit), ieșite la “vânătoarea” de seară. Toate erau într-o mișcare continuă. Unele căutând prin iarbă, altele sărind și aterizand cu botul în pământ, încercând să prindă vre-un șoricel.
M-au observat. S-u oprit toate în loc și simțeam cum șase perechi de ochișori sunt îndreptăți întrebător spre mine.
Am stat liniștit în mașină timp de câteva minute, timp în care ele (probabil considerând că nu reprezint vre-un pericol) și-au reluat liniștite ocupațiile anterioare. 🙂
Apoi am luat aparatul și am ieșit cât am putut de silențios din mașină, rămânând ascuns în spatele acesteia și privindu-le în continuare.
Am văzut cum încet încet se îndepărtează. Am lăsat jos aparatul de fotografiat bucurându-mă de priveliște…
Au trecut încă câteva minute bune, când observ că una dintre vulpițe se rupe de celelalte și pornește agale, căutând prin iarbă, pe o traiectorie cât se poate de neregulată în direcția mea.
Nu știu cât timp a durat, însă în cele din urmă vulpița, care mergea când drept, când în zig-zag, când în sus și când în jos a ajuns la vreo câțiva metri de mine…
Ne-am privit în ochi preț de câteva clipe, apoi și-a reluat căutările prin iarbă…
Am făcut câteva fotografii, apoi am plecat lăsând-o să își caute “cina” în liniste…:)
Mai jos aveți o fotografie cu Vulpița curajoasă.

 

 

Foto: Cristian Hauptman  https://www.facebook.com/CristianHauptman

One thought on “Vulpița curajoasă

Comentariile sunt închise.