Zeci de drogați la Electric Castle
Jandarmii clujeni și echipajele medicale au avut treabă multă la Festivalului Electric Castle.
Jandarmii au constatat 22 de infracțiuni legate de traficul și consumul de droguri și încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Echipajele medicale au acordat îngrijiri de specialitate pentru 76 de persoane.
Într-un comunicat transmis se arată că “Polițiștii au luat măsuri ferme pentru a menține un climat de siguranță atât în incinta festivalului, cât și în proximitatea acestuia. Participanții la festival au fost întâmpinați de polițiștii de prevenire cu recomandări, sfaturi și experimente menite să ajute la răspândirea gradului de conștientizare cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe interzise și alcool. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și cei din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au constatat 20 fapte penale care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri”.
Polițiștii au mai aplicat și 22 sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale legislației rutiere și au fost reținute nouă permise de conducere.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” al județului Cluj a asigurat răspuns operativ în cazul situațiilor de urgență. Personalul ISU și SMURD Cluj a acordat prim ajutor calificat și asistență medicală de urgență pentru 76 de persoane. Din fericire, acestea nu au avut nevoie să fie transportate la spital. (conf. Jurnalist.ro)