ZIUA COPILULUI

Pentru că astăzi este „Ziua copilului”, aş fi vrut să scriu ceva frumos pentru ei.

Nu ştiu, o poveste, o poezie… Să vorbesc despre viața lor frumoasă, despre perspectivele pe care le au copiii în această nouă societate în care trăim de ceva vreme.
Mi-a fost teamă însă că se vor supăra pe mine cei 250.000 de copii care se culcă în fiecare seară nemâncați, în timp ce alții aruncă tone de mâncare.
Cum mi-ar fi fost jenă de copilul al cărui părinte a fost ucis pe trecerea de pietoni de un „băiat de bani gata”, care a primit pentru asta doi ani cu suspendare! Ar fi putut să-mi reproşeze copilul că mă fac ca nu văd că societatea asta vrea să-i obişnuiască de mici cu nedreptatea.
Şi ce să le răspund copiilor care m-ar fi întrebat de ce nu au şi părinții lor bani suficienți pentru pachetul lor la scoală, că doar se spetesc muncind?
Cum aş fi putut să-i fac să înțeleagă că nu au ei nicio vină că s-au născut într-o familie săracă, care nu-şi poate permite să-şi cumpere o maşină şi că nu trebuie să se simtă sfidați de cei care vin în limuzine de lux şi îi privesc cu superioritate?
Şi pentru că există toate aceste întrebări, m-am gândit, pentru oropsiții sorții, la o poveste cu tâlc.
Napoleon al treilea a avut un singur copil. L-a răsfățat făcându-i toate hatârurile.

Însă, după o călatorie cu caleaşca în afara palatului în care locuiau, micul prinț nu se mai oprea de fel din plâns. Au încercat în toate felurile, însa micul răsfățat urla în continuare ca din gură de şarpe.

Împăratul, disperat, îl întreabă: „Spune-mi, vrei să-ți aduc cei mai buni comedianți din lume?

Sau poate vrei cei mai buni menestreli din lume? Orice vrei, nu trebuie decât să spui!
Răspunsul micului prinț: „Aş vrea să mă joc şi eu puțin în țărână cu copiii pe care era să-i călcăm ieri cu caleaşca”.